Serena e în grafic, Wozniacki a trecut ca fulgerul. Cele mai importante rezultate din ziua de debut de la Wimbledon 2018: meciurile românilor, surprizele și startul favoriților

Redactor:
Marius Hutu
Serena e în grafic, Wozniacki a trecut ca fulgerul. Cele mai importante rezultate din ziua de debut de la Wimbledon 2018: meciurile românilor, surprizele și startul favoriților
  • Publicat:
  • Actualizat:

Americanca Sloane Stephens a părăsit încă din primul tur ediția Wimbledon 2018 și, implicit, cursa pentru numărul unu mondial deținut de Simona Halep. A patra jucătoare a lumii, ajunsă doar până în turul doi la ediția precedentă, avea o șansă pur matematică de a urca pe primul loc, având nevoie de trofeu și eliminări rapide pentru Simona Halep și Caroline Wozniacki. Luni însă, campioana de la US Open și finalista de la Roland Garros a fost învinsă de croata Donna Vekic (55 WTA), într-o oră și 11 minute, instalându-se în fruntea listei cu victime notabile ale primului tur.

Caroline Wozniacki păstrează cursa indirectă cu Simona Halep, fiind prima calificată în turul doi dintre cele două, după o victorie-bliț, în 59 de minute, în fața americancei Varvara Lepchenko – scor 6-0, 6-3.

Rezultatele înregistrate de reprezentanții României:

Sorana Cîrstea (51 WTA) – Magdalena Rybarikova (cap de serie 19) 7-5, 6-3 – detalii AICI. Următoarea adversară: Evgeniya Rodina
Alexandra Dulgheru (141 WTA) – Kristyna Pliskova (77 WTA) 6-4, 1-6, 6-2 – detalii AICI. Următoarea adversară: Venus Williams
Mihaela Buzărnescu – Aryna Sabalenka 6-7 (3), 6-1, 6-4 – detalii AICI. Următoarea adversară: Katie Swan
Irina Begu – Katie Swan 2-6, 2-6 cu Katie Swan – detalii AICI
Gabriela Ruse – Agnieszka Radwanska Radwanska, 3-6, 6-4, 5-7 – detalii AICI

Surprizele zilei 1 la Wimbledon 2018

Donna Vekic (55 WTA) – Sloane Stephens (cap de serie 4) – 6-1, 6-3
Sorana Cîrstea (51 WTA) – Magdalena Rybarikova (cap de serie 19) 7-5, 6-3
Camila Giorgi (52 WTA) – Anastasija Sevastova (cap de serie 21) – 6-1, 2-6, 6-4
Andrea Petkovic – Shuai Zhang (cap de serie 31) – 6-4, 4-6, 6-2
Tatjana Maria – Elina Svitolina (cap de serie nr. 5) – 7-6, 4-6, 6-1 – detalii AICI

Daniil Medvedev (67 ATP) – Borna Coric (cap de serie 16) – 7-6(6), 6-2, 6-2
Nicolas Jarry (66 ATP) – Filip Krajinovic (cap de serie 28) – 6-3, 3-6, 7-6(5), 6-4
Jan-Lennard Struff (64 ATP) – Leonardo Mayer (cap de serie 32) – 3-6, 6-7(5), 7-6(5), 7-6(5), 6-1

Meciurile starurilor, ziua 1, Wimbledon 2018

Caroline Wozniacki (cap de serie 2) – Varvara Lepchenko (97 WTA) – 6-0, 6-3
Karolina Pliskova (cap de serie 7) – Harriet Dart (171 WTA) – 7-6(2), 2-6, 6-1
Venus Williams (cap de serie 9) – Johanna Larsson (58 WTA) – 6-7(3), 6-2, 6-1
Madison Keys (cap de serie 10) – Ajla Tomljanovic (65 WTA) – 6-4, 6-2
Kiki Bertens (cap de serie 20) – Barbora Stefkova (717 WTA) – 6-3, 6-2
Victoria Azarenka (87 WTA) – Ekaterina Alexandrova (110 WTA) – 7-6(4), 6-3
Serena Williams (cap de serie nr. 25) – Arantxa Rus 7-5, 6-3.

Roger Federer (cap de serie 1) – Dusan Lajovic (58 ATP) – 6-1, 6-3, 6-4 – detalii AICI.
Marin Cilic (cap de serie 3) – Yoshihito Nishioka (256 ATP) – 6-1, 6-4, 6-4
Milos Raonic (cap de serie 13) – Liam Broady (173 ATP) – 7-5, 6-0, 6-1
Sam Querrey (cap de serie nr. 11) – Jordan Thompson (101 ATP) – 6-2, 6-4, 6-3
Kevin Anderson (cap de serie nr. 8) – Norbert Gombos (190 ATP) – 6-3, 6-4, 6-4
John Isner (cap de serie nr. 9) – Yannick Maden (134 ATP) 6-2, 7-6, 7-5
Gael Monfils (44 ATP) – Richard Gasquet (cap de serie nr. 23) 7-6, 7-5, 6-4 
Stanislas Wawrinka (224 ATP) – Grigor Dimitrivov (cap de serie nr. 6) 1-6, 7-6, 7-6, 6-4

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×